FCSB· 2 min citire

Marica, critică vehementă la adresa fotbaliștilor de la FCSB: „Se cred mai sus decât e cazul! Vor avea probleme și în Conference League!”

Ciprian Marica

Ciprian Marica

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 18 iul. 2022, 11:28

FCSB a debutat în noul sezon de Liga 1 cu o remiză contra U Cluj (1-1), iar prestația bucureștenilor a lăsat de dorit. Lumea fotbalului românesc a reacționat în urma jocului mult sub așteptări al vicecampioanei României.

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a vorbit despre atitudinea mult prea încrezătoare a fotbaliștilor de la FCSB, care, în opinia lui, și-au desconsiderat adversarii.

”Intră în teren și transmit grupului ideea: 'Hai mah... îi batem doar dacă intrăm pe teren!'”

„U Cluj, cum vedeam noi jocul, ar fi trebuit să se apere. Mă așteptam să fie mai timorați, mai cumpătați. Și culmea, au venit să joace, sunt jucători care atunci când sunt motivați se pot ridica la nivelul Ligii 1 și au reușit aseară.

FCSB, în multe momente, i-au luat de sus, au crezut că doar dacă se prezintă și câștigă meciul. Atunci când nu știe fiecare ce are de făcut, ajung și jucătorii să se creadă mai sus decât e cazul. Intră în teren și transmit grupului ideea: 'Hai mah... îi batem doar dacă intrăm pe teren!'. 

Mi s-a părut o echipă care are prea multă încredere în ea. Dacă vor trata de maniera asta, atunci vor avea probleme și în Conference League. Cei care stau cu jucătorii zi de zi... îi simt că nu sunt stăpâni pe ei, că nu pot lua decizii", a declarat Ciprian Marica, pentru Pro Arena.

Becali și-a făcut praf favoriții! Pe cine a criticat patronul FCSB-ului! Citește chiar aici!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News