Mihai Pintilii, 34 de ani, a vorbit despre schimbarea pe care noul antrenor de la FCSB a adus-o. Acesta a dezvăluit faptul că fotbaliștii vin cu zâmbetul pe buze la antrenamente!
Mihai Pintilii a fost ales de către colegii lui căpitanul FCSB-ului. Fotbalistul le-a mulțumit acestora și a explicat că va purta banderola cu mândrie. Jucătorul de 34 de ani a mai dezvăluit și cum a reușit să schimbe Mihai Teja echipa- roș-albaștrii vin cu zâmbetul pe buze la antrenamente și își dau interesul!
''Și ei (n.r. colegii) simt un alt suflu și mă bucur pentru ei că sunt conectați la antrenamente. Domnul profesor le cere ceva și ei chiar înțeleg și vor să facă. Își dau interesul la antrenamente și sper să se întâmple la fel și în meci. Plăcerea (n.r. principala schimbare). Au plăcere la antrenamente și vin cu zâmbetul pe buze. Schimbarea (n.r. - de antrenor) a venit din partea patronului, noi suntem plătiți să ne antrenăm și să jucăm fotbal.
Până voi juca titular ca să port banderola mai este. Am fost ales de colegi și le mulțumesc, dar suntem patru. Suntem patru băieți și pentru mine oricare poate fi căpitan. Mi-e greu să o refuz pentru că am fost ales de colegi. O voi purta cu mândrie. M-am simțit respectat și pe această cale țin să le mulțumesc. Asta înseamnă că sunt respectat în vestiar și mă bucur că pot să îi ajut." a declarat Mihai Pintilii în cadrul unei conferințe de presă.
FCSB se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1. Formația din Capitală este la 6 puncte în spatele liderului CFR Cluj!
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News