FCSB s-a impus cu 1-0, în ultimul meci al anului, contra FC Botoșani. Mihai Stoica, managerul bucureștenilor, a vorbit despre postul de portar la echipă.
Mai exact, Meme a declarat că nu știe cine va fi titular în poartă după pauza de iarnă. Iată ce a spus Mihai Stoica.
„Nu mi-am dorit niciodată să avem doi portari care să spere că sunt numărul 1!”
„Ne interesa doar să câștigăm. Am ajuns destul de ușor la poartă, dar asta din minutul 30. Am avut jucători care au jucat excepțional, Tavi Popescu și Radunovic, dar și unii care au rămas datori.
Am avut probleme mari cu absențele lui Olaru și Compagno. S-au adăugat apoi Cordea și Miculescu, care s-au accidentat. Am câștigat cu șansă, cu intervențiile excepționale ale lui Vlad.
Am câștigat de maniera lui CFR Cluj. La noi nu a fost fază fixă, a fost o pasă de geniu a lui Tavi Popescu și o execuție de mare fotbalist a lui Florinel Coman. O victorie scrâșnită, dar aveam mare nevoie”, a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport.
„Vine pauza și o să îi avem apți pe amândoi. O să depindă mult cum se vor prezenta în cantonament. Așa cum Andrei Vlad a fost numărul 1 o perioadă lungă, acum devenise Târnovanu. Vom vedea, nu știu!
Dacă Târnovanu ar fi pierdut poarta din cauza gafelor, clar nu mai era numărul 1. Dar el s-a accidentat. Vom vedea. Nu mi-am dorit niciodată să avem doi portari care să spere că sunt numărul 1. Asta e situația actuală”, a mai spus Meme, pentru sursa citată.