FCSB mai are de trecut un test înaintea partidei decisive cu CFR. Roș-albaștrii vor juca în această seară contra celor de la FC Voluntari. Echipa lui Toni Petrea are nevoie de victorie dacă vrea să joace ultimul meci cu titlul pe masă.
Mihai Stoica a vorbit despre partida cu FC Voluntari, comparând situația de acum cu cea de anul trecut, când Academica Clinceni le-a spulberat șansele la titlu.
„Toată lumea zicea că e echipa noastră!”
„Noi tratăm meciul ăsta ca fiind cel mai important. Nu putem să gândim meciul în funcție de ultima etapă, pentru că e posibil să nu mai conteze ultima etapă dacă nu tratăm meciul ăsta serios. Dacă vorbim acum de meciul cu CFR la noi în bază, suntem cei mai diletanți oameni de pe pământul ăsta!
Noi suntem datori să le inoculăm jucătorilor ideea că ăsta e meciul. Anul trecut, noi am făcut 2-2 cu Clinceni, care nu avea niciun obiectiv, și toată lumea zicea că e echipa noastră. E adevărat, cu greșeli de arbitraj. Noi acolo „ne-am dat” șansele la titlu. După aceea a venit golul acela stupid cu CFR, dar nu mai contează.
Eu tot ce știu la ora asta e că nu va juca Rață (n.r – care este suspendat). Altceva… n-am absolut nicio idee despre cum vor gândi cei de la Voluntari meciul ăsta, dacă ei vor considera că este destul timp până la finala Cupei, adică de sâmbătă până joi”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.
În acest moment, CFR este lider cu 54 de puncte, FCSB ocupă locul 2, cu 52 de puncte, iar Craiova se află pe locul 3 cu 45 de puncte.
FCSB va juca în această seară, în deplasare, cu FC Voluntari, în timp ce mâine (duminică), CFR va primi vizita Universității Craiova.