Echipa Dinamo Kiev a fost învinsă, joi seară, la Cracovia, cu scorul de 1-0, de AEK Larnaca, într-un meci din grupa B a Ligii Europa. Lucescu a recunoscut după acest meci că i-a trecut prin cap gândul să plece.
“Este o întrebare dificilă, situația este dură. La un moment dat chiar m-am gândit la asta. Dar cineva trebuie să fie cu jucătorii și să îi ajute în această perioadă dificilă. Trebuie să ne concentrăm pe campionatul intern și pe Liga Europa. După cum am spus înainte de meci, nu avem un loc permament în acest moment, nu jucăm acasă, călătorim zile întregi în condițiile în care familiile jucătorilor sunt împrăștiate prin Europa. Jucătorii nu se pot concentra pe fotbal. Dar trebuie să trecem peste asta”, a spus Lucescu.
”Am dominat, în special în repriza a doua, și am făcut de fapt un joc bun. Ne-a lipsit ultima pasă. Greșelile noastre nu sunt legate de pricepere sau tactică, ci vin pe fond psihic. De aceea am început meciul prost și am primit repede gol. Din nefericire golul nostru a fost anulat deși, din câte am văzut, nu a fost ofsaid. Chiar și VAR mai greșește”, a spus antrenorul român.