FCSB· 2 min citire

MM Stoica îi pune la punct pe contestatarii lui Octavian Popescu! Florin Bratu, prima "victimă"

Mihai Stoica

Mihai Stoica

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 dec. 2021, 10:33

Managerul general al celor de la FCSB a ținut să îi răspundă actualului selecționer al naționalei de tineret a României, după ce acesta din urmă a prezentat principalele motive ale scăderii de formă a lui Octavian Popescu!

Jucătorul în vârstă de 18 ani al roș-albaștrilor traversează o perioadă modestă, din punct de vedere al realizărilor personale, iar Florin Bratu consideră că accidentarea suferită, dar și fluxul continuu al antrenorilor de la FCSB, au contribuit negativ la regresul "perlei" lui Gigi Becali.

Auzind asta, MM Stoica i-a oferit un răspuns tăios lui Bratu, dar și celor care au încercat de-a lungul timpului să explice traiectoria fotbalistică a lui Octavian Popescu până în momentul de față.

Octavian Popescu

„Cei care îl critică pe Octavian Popescu nu cunosc fotbalul în profunzime. Am văzut că Bratu a spus despre problemele lui Tavi de la genunchi. Nu a avut probleme la genunchi, a avut probleme musculare. Genunchiul nu e mușchi!

Să ne lase în pace unii care vor să se bage în seamă! Octavian Popescu e un jucător excepțional. A avut COVID, a lipsit o lună și jumătate, apoi a revenit cu FC Argeș și a dat gol. Octavian Popescu e cel mai talentat jucător pe care l-am văzut de când m-am apucat de fotbal, din 1992. Un copil de o cumințenie ieșită din comun. Ce analiză a făcut Bratu?!”, a declarat MM Stoica, potrivit Telekom Sport.

Citește și CUM SE EXPLICĂ DECLINUL LUI OCTAVIAN POPESCU LA FCSB: „FIECARE VINE ȘI ÎI CERE ALTCEVA!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News