Edi Iordănescu este noul antrenor de la FCSB, după ce a semnat contractul cu formația patronată de Gigi Becali în această dimineață.
Acesta s-a prezentat deja la baza de pregătire a echipei, în Berceni în această dimineață, acolo unde ar fi trebuit să ajungă și patronul FCSB, însă acesta a amânat prezentarea pentru mâine a lui Edi Iordănescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Omul de afaceri nu a mai putut ajunge în cantonamentul echipei sale, pentră că a avut dificultăți în a se îmbrăca din cauza operației pe care a suferit-o la umăr.
,,M-am operat la umăr. O operație cam grea, de tendon. Am mâna imobilizată într-o proteză. La mâna stânga am făcut operație la tendon.
Aveam probleme la tendon de mult. Nu mi-am dat seama, dar tendonul era rupt. Când mi-a făcut operația era mai grav, dar nu mai contează asta.
Acum mă simt bine, normal, dar am mâna imobilizată. În București m-am operat.'', a declarat Gigi Becali, potrivit Telekomsport.