FCSB s-a impus pe terenul celor de la Botoșani cu scorul de 3-1. Golul moldovenilor a fost marcat de fostul stelist, Cătălin Golofca (28 de ani), însă nu a fost suficient pentru a obține nici măcar un punct.
Nicolae Dică a vorbit la conferința de presă despre fostul jucător pe care l-a antrenat. ''Dicanio'' a explicat că Golofca, care a marcat golul de 1-1 (VIDEO), era jucătorul din tabăra Botoșaniului de care se temea cel mai mult.
''A jucat bine, cred că a fost unul dintre cele mai bune jocuri ale lui de la Botoșani și înainte să vină la Steaua. A avut o evoluție foarte bună, chiar îmi era teamă de el, pentru că întotdeauna se întâmplă ca jucătorul care pleacă de la echipa respectivă și joacă împotriva acelei echipe să aibă o evoluție bună. El a avut în această seară.”a declarat Nicolae Dică la conferința de presă.
După aceasta victorie, FCSB rămâne tot pe locul 2, dar o egalează la puncte pe CFR Cluj. Ardelenii au un meci dificil cu Viitorul, iar dacă nu vor câștiga partida, primul loc al Ligii 1 se va decide săptămâna viitoare pe Arena Națională în derby-ul etapei 21 dintre roș-albaștrii și campioana României.