FCSB· 2 min citire

Norwich nu a renunțat la 'ținta' Dennis Man! Oferta pregătită de clubul englez

dennis man 2

dennis man 2

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 8 aug. 2020, 14:09

Norwich City a negociat cu Gigi Becali transferul lui Dennis Man, dar nu s-a înțeles cu patronul FCSB. Clubul englez este dispus să revină cu o nouă ofertă pentru jucătorul în vârstă de 21 de ani.

Dennis Man este cotat de Transfermarkt la 5 milioane de euro. A reușit 9 goluri și 5 pase decisive în acest sezon pentru FCSB.

Gigi Becali a cerut 15 milioane de euro în schimbul lui Man, dar este dispus să accepte și plata în tranșe.

„Norwich va mai face săptămâna viitoare o ultimă ofertă pentru Dennis Man, înainte de a se orienta spre alți jucători. Stuart Weber și Gigi Becali sunt departe în privința evaluărilor, dar se pare că jucătorul a cerut un transfer în această vară și acest lucru pune presiune pe FCSB”, scrie presa engleză.

https://twitter.com/AcuraSportsNews/status/1291777506962485250

Englezii sunt convinși că Norwich nu va oferi mai mult de 10 milioane de euro pentru transferul lui Dennis Man.

Norwich a avut un sezon modest în Premier League și a încheiat pe ultimul loc, cu doar 21 de puncte în 38 de etape. Chiar dacă au retrogradat, 'canarii' vor beneficia de un buget important și în Championship.

Recordul de transfer al unui jucător din Liga 1 în străinătate este în continuare deținut de Nicolae Stanciu, pentru care FCSB a încasat 9,8 milioane de euro de la Anderlecht în 2016.

CITEȘTE ȘI -> FCSB aduce întăriri în apărare! Jucătorul a anunțat mutarea în direct la TV! “Știu că pot face față”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News