Octavian Popescu, lăudat după primul sezon la FCSB: "Ca talent, e aproape de Adrian Mutu!"

FCSB v CFR Cluj - Liga 1 Romania, Bucharest - 19 Mar 2021
Considerat nul dintre viitoarele produse de export ale “roș-albaștrilor”, Octavian Popescu (18 ani), se află în topul preferințelor lui Gigi Becali la FCSB!
Octavian Popescu a devenit în acest sezon un om de bază în primul 11 al lui Toni Petrea, iar evoluțiile sale de la FCSB i-au adus în convocarea în premieră la echipa națională de tineret a României. Puștiul de doar 18 ani al “roș-albaștrilor” le-a atras imediat atenția oamenilor din fotbalul românesc, dar și din străinătate, fiind considerat în momentul de față unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din țară.
Victor Becali a vorbit despre "perla" vărului său și a ținut să îl laude pe acesta pentru calitățile sale. Cunoscutul impresar a dezvăluit că numele lui Octavian Popescu a ajuns și la urechile marilor cluburi din Europa și este de părere că tânărul atacant are toate șansele să ajungă un fotbalist de top.

„În primul rând, ca talent, e aproape de Mutu. Puțin diferit, dar e un mare talent. Mutu avea un tupeu în joc. Când l-a cunoscut pe Hagi la mine în birou, când a dat mâna cu el, era chiar mut. Nu putea să scoată un cuvânt. Când l-a văzut pe Hagi, idol, respect, nici nu mai putea să vorbească. Putea să aibă o carieră frumoasă și să ajungă să încerce să îl depășeaască pe Hagi. La noi se vorbește atât despre conflict între generații… ce conflict domne? Liderii sunt ăia care dovedesc în teren, acolo te impui.
Eu nu am așteptări de la el, decât să fie sănătos, pentru că în rest totul va veni normal, odată cu vârsta. Jucătorii de vârsta lui au și fluctuații de formă. Nu sunt roboți. Nici Ronaldo…vezi meciuri în Italia în care nu s-a văzut. Îi trebuie încredere și să fie sănătos. Eu nu cred că ridică el capul la Coman sau la Tănase la echipă. Mai mult la adversari.
Eu i-am spus că l-am auzit pe Cristi Balaj că a spus. Am discutat cu el pe tema comportamentului, dar su convins că și cei de la club i-au atras atenția. Dar la echipă nu ama uzit să fie vreo problemă. chiar îl apreciază. nu are el tupeul să îi spună ceva lui Tănase.
Nu se știe în fotbal niciodată ce se va întâmpla mâine. Octavian Popescu este pe buzele multor conducători de cluburi mari din Europa. Este vârsta în primul rând, și calitățile”, a spus Victor Becali, potrivit ProSport.
Citește și Florin Tănase, tot mai aproape să plece de la FCSB: “Vrea altă provocare și bani mai mulți”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























