Imaginați-vă derby-ul dintre Dinamo și FCSB transpus pe un tăpșan din Liga a 3-a, fără atmosfera și vuietul tribunelor de pe Arena Națională! Ar fi sărit cuiva în ochi nivelul mult prea ridicat al fotbalului din "Derby de România"?
42 de faulturi și 41 de aruncări de la margine. Adică cel puțin 83 de întreruperi ale jocului în cele 90 de minute! 8 cartonașe galbene și 1 roșu, adică cel puțin 4 sau 5 minute de parlamentări inutile pe teren. Când s-a mai jucat și fotbal în derby-ul mult așteptat?
Văzând nivelul arătat pe teren, cifrele vehiculate atunci când vine vorba de "diamantele" lui Gigi Becali par total rupte de realitate. Cu Dinamo, Coman, Man sau Tănase au părut niște jucători de duzină, egoiști, preocupați doar să se pună singuri în evidență, dar fără vreo realizare personală.
Patronul FCSB se așteaptă să primească 20 de milioane de euro pentru Florinel Coman! Prin comparație, suma este apropiată de cât a plătit Borussia Dortmund pentru norvegianul Haaland. Vă închipuți vreun tânăr jucător român în stare să aibă măcar un sfert din impactul atacantului scandinav?
Dincolo de tot și toate, rămâne imaginea lui Adi Popa, omul care în ultimele șase luni s-a plâns de nenumărate ori că nu are statut de titular la FCSB. Popa primește 20.000 de euro de la FCSB, parte a salariului asigurat de contractul cu englezii de la Reading. Intrat în teren pentru 45 de minute, a fost definiția perfectă a inutilității, a neputinței! Față în față cu slovacul Kostrna, Popa a părut pentru o repriză un taximetrist la o miuță de duminică seară.
Nu și-a depășit niciodată adversarul direct, n-a trimis nicio centrare utilă în careul advers. Atunci când și-a ridicat tricoul, colacul adipos de salvare de pe talia lui a arătat imaginea perfectă a unui derby rupt de realitate.

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























