Florinel Coman a devenit căpitanul FCSB-ului după plecarea lui Florin Tănase. Extrema stângă a bucureștenilor încearcă de la meci la meci să revină la forma care l-a consacrat.
Chestionat despre o posibiliă plecare de la FCSB, Florinel Coman a comentat astfel acest subiect.
„Îmi trebuie constanță ca să pot progresa!”
„Nu pot să vorbesc acum. De abia m-am revenit acum, am început să joc mai mult. Îmi trebuie constanță ca să pot progresa.
Sunt fericit că am avut realizări, mai ales în Europa, așa că sper să o țin tot așa și să vină meciurile foarte bune în campionat, să câștigăm și să ieșim din subsolul clasamentului. Despre națională nu știu, domnul selecționer face lotul, nu am ce să spun", a declarat Florinel Coman, pentru PRO TV.
„În 4-3-3, Omrani joacă pe aceeași poziție cu Florinel Coman și Tavi Popescu, dacă va mai fi folosit în partea stângă a atacului. Din informațiile mele, în iarnă, unul dintre Cordea sau Coman are șanse mari să fie vândut, iar atunci s-ar mai face loc”, a spus Paul Andone, pentru Pro Arena.