FCSB· 2 min citire

Reacția categorică a lui MM Stoica, după penalty-ul din meciul FCSB – CSU Criova: "Nu înțeleg unde e faultul ăla"

MM Stoica

MM Stoica

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 4 apr. 2022, 17:51

CSU Craiova a învins-o pe FCSB cu 2-0, în deplasare, într-un meci disputat pe Arena Națională, duminică seară, în cadrul etapei a 3-a a Ligii 1. 

În minutul 44 al derby-ului, Andrei Ivan a căzut în careu de lângă Iulian Cristea și arbitrul Horațiu Feșnic a acordat penalty pentru oaspeți. Managerul general al vicecampioanei, MM Stoica, a vorbit despre faza în urma căreia s-a acordat penalty împotriva formației sale.

"E o mare minciună rezultatul ăsta, am dominat la toate capitolele. (...) Cred că în situația în care intram cu 0-0 în pauză, era altceva. Ne-am cam autoanihilat, Olaru și Octavian nu și-au găsit locul. După aia, când am revenit la modulul clasic, a fost altceva.

Penalty-ul e un mare semn de întrebare. Să dai penalty la... Nici nu știi la ce ai dat. Ce acoperire regulamentară? E nu înțeleg unde e faultul ăla atât de clar. Nu dai când nu ești sigur, el a ezitat puțin. Are un delay. Când ai o manieră de arbitraj, lași jocul liber, nu dai dacă nu e foarte clar. Cred că n-a fost prea inspirat la faza asta. A dat-o prea ușor (n.r. - lovitura de la 11 metri)", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

CSU Craiova ocupă locul 3, cu 33 de puncte, iar FCSB e pe 2, cu 37 de puncte. Liderul, CFR Cluj (42 de puncte), va juca luni, cu FC Argeș.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News