FCSB· 2 min citire

Rugămintea lui Dică pentru Becali: "Mi-a promis că se va abține!"

Nicolae Dică

Nicolae Dică

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 nov. 2018, 16:12

Nicolae Dică a descris felul în care funcționează relația cu finanțatorul Gigi Becali. Criticat de mulți pentru faptul că acceptă intervențiile patronului în deciziile tehnice legate de echipă, Dică a dezvăluit cum stau lucrurile la FCSB.

Antrenorul vicecampioanei a evitat să comenteze posibilitatea de a pleca după momentele în care finanțatorul și-a asumat, pe față, implicarea la echipă.

"Dacă m-am gândit să renunț o știu doar eu. Am avut foarte multe discuții, eu îi transmit ori patronului, ori lui Meme (n.r. directorului sportiv Mihai Stoica), le spun ce doresc să fac, echipa pe care o doresc să o introduc. Dacă eu îi spun cu două zile înainte echipa și el (n.r. Gigi Becali) vine apoi și spune echipa la TV... Am discutat, a spus că încearcă să se abțină" - a spus Dică la Digi Sport.

Dică susține că există și momente în care el are ultimul cuvânt în alcătuirea echipei.

"Eu îi spun patronului cu cine vreau să joc. Au fost momente în care m-a specificat că ar fi indicat să joace un anumit jucător, nu cel despre care am spus eu. I-am spus de ce trebuie să joace ăla, pentru calitățile pe care le are jucătorul respectiv, în relație cu adversarul pe care urmează să îl întâlnim""Eu îi spun patronului cu cine vreau să joc. Au fost momente în care m-a specificat că ar fi indicat să joace un anumit jucător, nu cel despre care am spus eu. I-am spus de ce trebuie să joace ăla, pentru calitățile pe care le are jucătorul respectiv, în relație cu adversarul pe care urmează să îl întâlnim"

În acest moment, FCSB ocupă locul al doilea în clasamentul Ligii 1. După 15 etape, roș-albaștrii sunt la două puncte în urma liderului CFR Cluj.

Nicolae Dică și-a început cariera de antrenor în 2015, ca secund al lui Mirel Rădoi la Steaua. A urmat o perioadă petrecută la FC Argeș, echipă alături de care a obținut promovarea în Liga a II-a. Din 2017, Dică este antrenorul lui FCSB, echipă cu care nu a reușit să câștige niciun trofeu în primul sezon. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News