Sergiu Buș este încrezător că se va înălța la nivelul așteptărilor lui Gigi Becali după transferul la FCSB. Atacantul se așteaptă ca evoluțiile sale să îi aducă un transfer important în perioada următoare.
Buș nu s-a lăsat intimidat de aprecierile primite din partea lui Gigi Becali. Atacantul de 27 de ani este sigur că va confirma în teren laudele patronului.
„Mă bucur că l-am impresionat pe domnul Becali, e doar începutul deocamdată, sper să mă ridic la așteptările dansului. Și el este entuziasmat acum, dar sper să demonstrez și la finalul anului următor și să ridic un trofeu deasupra capului. Toată lumea știe cum e domnul Gigi, pe la ușa lui au trecut extrem de mulți fotbaliști, e jucăria dânsului, dorește să aibă performanță și să câștige trofee" - a declarat noul jucător al FCSB pentru Pro X.
Atacantul care a evoluat ultima oară pentru Gaz Metan Mediaș le-a transmis un mesaj și noilor coechipieri.
"Vreau să fac tot posibilul ca eu și colegii să impunem respect de la meci la meci și să câștigăm campionatul. Pentru mine, Man, Coman și Moruțan sunt cei mai talentați tineri din România, dar toți jucătorii sunt importanți. Sper să îi ajut, să îmi fac datoria. Dacă facem o echipă bună și ne înțelegem foarte bine pe teren, cred că toți tinerii de la FCSB pot ajunge departe. Sunt talentați, dar e nevoie de muncă" - a adăugat Buș.
Născut în Cluj-Napoca, Sergiu Buș a făcut primii pași în fotbal la CFR Cluj. În afara țării a evoluat pentru CSKA Sofia, Sheffield Wednesday, Salernitana și Levski Sofia.
În sezonul actual, Buș a marcat 10 goluri în Liga 1 pentru Gaz Metan Mediaș.