FCSB· 2 min citire

Sorin Cârțu critică jucătorii de la FCSB: ”Toată lumea îl laudă, dar nu a fost așa!”

Sorin Cârțu

Sorin Cârțu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 28 iun. 2023, 20:59

Echipa națională U21 a României a terminat la egalitate marți seara, la București, scor 0-0, meciul disputat în compania echipei naționale U21 a Croației, în grupa A a Campionatului European U21.

Echipa României încheie cele trei meciuri din grupă fără gol marcat.

După acest turneu final, Sorin Cârțu a criticat jucătorii lui Becali care au fost la naționala de tineret.

”Cea mai mare deficiență a noastră este la cultura fotbalistică: pasa, preluarea, protecția de balon. M-am uitat și eu la ceilalți, dacă te duci la ai noștri cu oferte de două milioane pentru jucători, pe niciunul nu îl dă: ‘Cum să-l dau pe Octavian Popescu doar cu un milion?‘. El nu a jucat nimic, cum să îl dai pe două milioane?

M-am uitat și eu la Italia, Franța, toată lumea preia mingea zici că e mingea spartă, la noi e altceva... De câte ori a avut mingea Popescu, a blocat-o și a vrut să și-o facă pe dreptul.

Au fost și chestii de ghinion, dacă la meciul cu Ucraina aveam 2-0 în primele minute nu se supăra nimeni, nici măcar ucrainenii. Cum să vorbești de presiune, nu știai unde ești? Erai la un Campionat European.

Dacă nu-l băga pe Pitu, erau în stare să îl cresteze pe față pe Săndoi. I-am și reproșat după primul meci lui Săndoi că a jucat prea ofensiv. Ce a jucat Pitu în primul meci? După a fost accidentat... Au fost niște mari decepții.

Aseară, Târnovanu a greșit la vreo trei faze. Faza la care a lovit-o cu capul, păi nu se face așa ceva. Apoi spune toată lumea: ‘Mămă, ce a apărat‘”, a spus Sorin Cârțu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News