FCSB s-a impus dramatic la Craiova, prin golul marcat de Ivan Mamut, fostul atacant al oltenilor. Grație golului marcat de croat, dar și intervențiilor portarului Târnovanu, FCSB speră în continuare la titlu.
Tânărul portar al FCSB-ului a vorbit după meci despre prestația echipei sale, dar și despre evoluția sa. De asemenea, Târnovanu a ținut să vorbească și despre rivalii de la CFR.
„Sunt credincios, cred în Dumnezeu!”
„Consider că am avut și puțin noroc, că am fost ocrotit, dar să nu uităm și meciul din tur, când am avut ghinion.
Sunt credincios, cred în Dumnezeu și cumva simt că toate astea și norocul s-au întâmplat și datorită tatălui meu care e Sus și care e alături de mine”, a spus Târnovanu, după victoria cu Craiova.
Portarul echipei bucureștene a vorbit și despre lupta cu CFR:
„Nu mai suntem copii, așa cum spunea toată lumea. Cred că putem gestiona foarte bine finalul acesta de sezon.
Nu m-a speriat jocul CFR-ului pentru că depindem doar de noi. Câștigăm ultimele două meciuri și luăm campionatul! Este vorba doar de noi”, a mai adăugat Ștefan Târnovanu.
CFR este lider în acest moment, cu 54 de puncte, FCSB urmează pe locul 2, cu 52 de puncte, în timp ce Craiova ocupă locul 3 cu 45 de puncte.
FCSB va juca etapa viitoare, în deplasare, în compania celor de la FC Voluntari, sâmbătă (ora 21:00).