FCSB· 2 min citire

„Un copil căruia nu ar trebui să-i dăm prea multă putere...”. Cine trage un semnal de alarmă la adresa lui Octavian Popescu

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 16 mar. 2022, 16:10

Octavian Popescu, jucătorul în vârstă de 19 ani de la FCSB, a atras atenția tuturor datorită prestațiilor sale din ce în ce mai bune în acest sezon. Golurile, driblingurile, dar și prezența sa în jocul echipei, l-au determinat pe Gigi Becali să își laude jucătorul. Patronul FCSB-ului visează să obțină în urma transferului lui Tavi o sumă record pentru fotbalul românesc.

Octavian Popescu, în ochii suporterilor FCSB

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord de la FCSB, este de părere că tânărul fotbalist mai are mult de muncă. Liderul galeriei a declarat că prea multă faimă poate dăuna jucătorului de 19 ani.

„Un copil căruia nu ar trebui să-i dăm prea multă putere și să înțeleagă că fotbalul este greu și dacă, Doamne, ferește!, la o chestie de aroganță face un pas înapoi... se plafonează.

Eu spun că mai bine să-i dăm curaj și să încerce să fie serios, pentru că un fotbalist dacă nu are seriozitate în el și viață sportivă, e ratat. Dacă vă începe cu viața extrasportivă, ușor-ușor n-o să mai auzim de el”, a declarat Gheorghe Mustață pentru cei de la Sport.ro.

Gigi Becali dorește să obțină o sumă imensă pentru transferul lui Octavian Popescu. Patronul FCSB-ului apreciază calitățile tânărului fotbalist, declarând recent că Tavi îl va depăși pe marele Gică Hagi.

În acest moment, cota lui Octavian Popescu este de 1,9 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Fotbalistul a înscris de 7 ori pentru FCSB în acest sezon, oferind și 3 pase decisive.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News