FCSB· 1 min citire

Vadim Rață a dezvăluit cum au decurs negocierile cu FCSB: ”Am vorbit la telefon cu Nea Gigi!”

Vadim Rață

Vadim Rață

Scris de Popescu Mihai Publicat: 24 aug. 2022, 23:14

Vadim Rață este unul dintre transferurile pe care FCSB le-a reușit în acest sezon. Fotbalistul a dezvăluit cum au decurs negocierile cu echipa lui Dică. Fostul fotbalist de la Voluntari a recunoscut că a vorbit la telefon cu patronul Gigi Becali.

”Tratativele nu s-au dus mult. S-a rezolvat destul de repede. Eu știam cam de cinci zile că ei sunt interesați de mine. Mi-a scris MM Stoica și mi-a spus că el crede că se va rezolva transferul.

Am vorbit puțin la telefon cu el (n.r. cu Gigi Becali). Nu am stat prea mult pe gânduri când a venit această ofertă. Nu cred că este o sumă foarte mare cea care s-a plătit pentru mine, pentru că se plătesc sume și mai mari pe jucători.

În copilărie țineam cu Steaua, dar după un timp meciurile nu au mai fost televizate la noi (n.r. - în Moldova) și am pierdut și eu un pic legătura cu echipa”, a dezvăluit Vadim Rață pentru FMF TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News