Antrenorul FCSB-ului a susținut conferința de presă premergătoare duelului de mâine seară, contra marei rivale din Capitală, programat la ora 21.00, pe Arena Națională!
FCSB este departe în momentul de față de îndeplinirea principalului obiectiv al sezonului și anume câștigarea campionatului. Adus de Gigi Becali ca o adevărată garanție a succesului, Edi Iordănescu are un egal și o înfrângere pe banca roș-albaștrilor, însă speră să spargă gheața în partida cu Dinamo.
Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a mărturisit că echipa sa nu își mai permite pași greșiți și consideră că duelul cu alb-roșii va reprezenta o adevărată provocare, mai ales după ultimele transferuri din Ștefan cel Mare.
"Nu ne mai permitem pași greșiți. E important să producem rezultate și să aducem puncte în clasament. Pentru suporteri e important să căutăm victoria. Știm cât de mult contează pentru ei. Strângem rândurile, acum două zile s-au întors și băieții de la naționale, i-am reintegrat, am încercat să-i recuperăm și să încercăm să-i folosim. Perioada competițională ne-a prins bine, am avut jumătate de grup cu care am lucrat mai multe aspecte.
E destul de mare provocarea pentru acest meci, pentru că sunt opt, nouă jucători veniți la Dinamo și e greu de anticipat. Ne axăm pe corecțiile jocului nostru. Nu mă ascund, jocul nostru e destul de haotic, întâmplător. Încercăm să construim lucruri bune, să consolidăm lucrurile și să avem consistență în joc.
Sunt nume sonore venite la Dinamo, nume interesante. M-a surprins împrumutul lui Itu, cu care am lucrat, un tânăr. Torje, Matei, Popa, Ivanovski, Iliev, sunt multe mișcări. Îi cunoaștem, dar nu avem informații despre starea lor de moment.", a spus Edi Iordănescu, la conferința de presă înaintea meciului cu Dinamo.