FCSB joacă duminică împotriva nou-promovatei Clinceni, însă fotbaliștii lui Vintilă se gândesc deja și la derby-ul cu Dinamo.
Antrenorul roș-albaștrilor și-a avertizat elevii și a subliniat cum a pregătit un meci care se va disputa de la ora 17:00.
"Pare un meci ușor, dar nu este un meci ușor, este un meci foarte dificil pentru că trebuie să ne concentrăm foarte bine și să abordăm jocul ca și cum am juca împotriva unei echipe puternice. Ușor, ușor trebuie să ajungem la o echipă stabilă și nu se poate face peste noapte, nu se poate face de la un meci la altul, în timp se poate omogeniza o echipă. În principiu, voi băga echipa care este din punctul meu de vedere cea mai pregătită pentru acest joc. Toată săptămâna am făcut antrenamente la ora 17:00", a spus Vintilă.
"Nu știu dacă vreun jucător sau sau altcineva se gândește acum la meciul cu Dinamo. Primul meci la care trebuie să ne gândim este meciul cu Clinceni, pe care trebuie să-l câștigăm, sunt trei puncte foarte importante, după care vom aborda jocul cu Dinamo, dar nu ne gândim acum la meciul cu Dinamo. Concentrarea jucătorilor trebuie să fie pe acest joc. O victorie cu Clinceniul ar mai îndulci puțin fanii și ar aduce mai mulți la meciul cu Dinamo", a mai afirmat Vintilă.