Atacantul Zdenek Ondrasek (32 de ani) a ajuns în România și va semna cu FCSB. Lui Zdenek Ondrasek FCSB i-a pregătit un contract valabil un sezon.
Înțelegerea se poate prelungi cu încă un an dacă atacantul va evolua în cel puțin 70% dintre meciurile echipei.
„Normal că vreau să câștig campionatul! Voi vorbi mâine”, a fost prima reacție a lui Zdenek Ondrasek, după ce a aterizat în România, potrivit ProSport.
Atacantul va fi prezentat oficial la FCSB în curând. Cehul a evoluat sezonul trecut în țara natală, la Viktoria Plzen. Acesta a marcat 6 goluri în 31 de meciuri disputate în prima ligă din Cehia.
750 de mii de euro este cota de piață a lui Zdenek Ondrasek, potrivit Transfermarkt.