Doi dintre cei patru hoți care i-au furat ceasul pilotului monegasc de Formula 1, Charles Leclerc (Ferrari), au fost condamnați la 10 ani de închisoare de Tribunalul din Lucca. O a treia persoană implicată a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare, în timp ce a patra persoană este încă în așteptarea procesului.
Pe 18 aprilie 2022, la Viareggio, o localitate din regiunea Lucca (Toscana, nordul Italiei), patru persoane i-au furat lui Leclerc ceasul de lux marca Richard Mille, dându-se drept fani care doreau o fotografie pentru a se apropia de el. Aceștia i-au sustras pilotului ceasul în valoare de două milioane de euro pe care acesta îl purta la încheietura mâinii.
Pilotul scuderiei Ferrari, care luase cina cu prietenii în oraș, și-a dat seama de furt după câteva minute și a încercat să-i caute pe hoți prin oraș, dar a fost imposibil din cauza planului perfect pus în aplicare de banda de tâlhari, întrucât cei doi care i-au furat ceasul au fugit pe o motocicletă, iar ceilalți doi rămași au blocat urmărirea lui Leclerc cu o mașină.
Ceasul a fost recuperat însă de autoritățile din Spania, câteva luni mai târziu. Acum, la un an și șapte luni de la producerea evenimentului și după ce trei dintre cei patru implicați au cerut un proces rapid, după ce au fost identificați drept autori ai tâlhăriei, tribunalul din Lucca a emis verdictul.
Cei doi bărbați, în vârstă de 30 și 20 de ani, ambii din Napoli, cărora li s-a atribuit responsabilitatea materială a furtului, au fost condamnați la 10 ani și 8 luni de închisoare, în timp ce femeia de 30 de ani implicată, tot din Napoli, a primit o pedeapsă mai mică, de 6 ani și 5 luni, pentru că a avut doar rolul de a-și avertiza însoțitorii în caz de pericol.
Al patrulea membru al bandei, tot din Napoli, în vârstă de 30 de ani, va fi judecat în schimb într-o procedură obișnuită, la începutul anului viitor.
Doi dintre cei implicați au fost acuzați de tâlhărie și în 2021, împotriva unui turist francez, care a fost atacat și amenințat cu un pistol din care au tras două gloanțe oarbe și căruia i-au sustras un ceas evaluat la 80.000 de euro.