Mick Schumacher (23 ani) a rememorat performanțele tatălui său, Michael, la Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, înainte ca tânărul pilot să ia startul pentru prima oară pe circuitul din Melbourne la cursa programată în acest weekend, informează AFP, citată de Agerpres.
"Sunt nerăbdător, abia aștept să cunosc circuitul și orașul. Am venit aici cu tatăl meu și l-am văzut concurând la Melbourne. A fost super și acum sunt nerăbdător să conduc eu însumi aici și trăiesc propria mea experiență în Formula 1 în Australia", a declarat pilotul echipei Haas.
Mick Schumacher participă pentru prima oară la acest Grand Prix după ce a scăpat nevătămat dintr-un grav accident în calificările pentru Marele Premiu al Arabiei Saudite, în urmă cu două săptămâni.
Acesta este pregătit să facă o cursă bună la Melbourne, unde tatăl său, septuplu campion mondial, a câștigat de patru ori la volanul lui Ferrari în anii 2000.
Michael Schumacher a stabilit un record de tur de circuit la Melbourne în 2004, care este în vigoare și în prezent. Michael Schumacher a fost victima unui grav accident de schi în 2013.