14 goluri în 4 meciuri din turul optimilor Europa League! Remiză între Sporting și Arsenal

West Ham
Europa League și Conference League au ajuns la faza meciurilor din manșa tur a optimilor de finală.
Sporting și Arsenal au marcat câte 2 goluri, iar calificarea se decide la Londra
Cel mai interesant meci s-a jucat la Lisabona, între Sporting și Arsenal. Oaspeții au deschis scorul după un corner, în minutul 22, când Saliba a marcat cu capul. Echipa portugheză a reacționat relativ repede, iar după nici un sfert de oră a egalat.
Sporting a trecut în avantaj după pauză, în urma reușitei lui Paulinho, dar scorul final avea să fie egal, deoarece Morita a marcat în propria poartă.
Un meci la fel de captivant s-a jucat în Germania, între Union Berlin și formația belgiană Union St. Gilloise. Oaspeții au condus de trei ori, dar de fiecare dată s-au văzut egalați.
Boniface, de două ori, și Vertessen au înscris pentru St. Gilloise, iar Juranovic, Knoche și Michel (ultimul în minutul 89) pentru gazde.
În celelalte meciuri jucate de la 19:45, Bayer Levekusen – Ferencvaros și AS Roma – Real Sociedad, gazdele au câștigat cu același scor, 2-0
Rezultatele înregistrate în Europa League:
Bayer Levekusen – Ferencvaros 1-0 (marcatori: Demirbay 10, Tapsoba 86)
AS Roma – Real Sociedad 2-0 (El Shaarawy 13, Kumbulla 87)
Sporting Lisabona – Arsenal 2-2 (Inacio 34, Paulinho 55 / Saliba 22, Morita 62-a)
Union Berlin – Union St. Gilloise 3-3 (Juranovic 42, Knoche 69, Michel 89 / Boniface 28, 72, Vertessen 59)
De la ora 22:00 se joacă meciurile Juventus – Freiburg, Manchester United – Betis Sevilla, FC Sevilla – Fenerbahce și Șahtior Donețk – Feyenoord.
În Conference League se joacă doar 7 meciuri, deoarece Lazio – Alkmaar 1-2 (Pedro 18 / Pavlidis 45, Kerkez 62) a avut loc marți.
West Ham își continuă parcursul perfect, ajungând la a șaptea victorie la rând. Primele șase le-a realizat în Grupa B, din care a făcut parte și FCSB. De această dată, „ciocănarii” s-au impus cu 2-0 pe terenul echipei cipriote AEK Larnaca și se pot considera calificați în sferturi.
Anderlecht și Villareal au remizat, 1-1, pe terenul primeia, iar Nice a câștigat la limită, 1-0 cu Sheriff Tiraspol, meciul având loc la Chișinău.
Rezultatele înregistrate în Conference League:
AEK Larnaca – West Ham 0-2 (Antonio 36, 45+2)
Anderlecht – Villareal 1-1 (Dreyer 57 / Trigueros 28)
Sheriff Tiraspol – Nice 0-1 (Amraoui 45+3)
De la ora 22:00 au loc partidele FC Basel – Slovan Bratislava, Fiorentina – Sivasspor, Gent – Istanbul Basaksehir și Lech Poznan – Djugaarden. Meciul Lazio – Alkmaar 1-2 (Pedro 18 / Pavlidis 45, Kerkez 62) s-a jucat marți.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























