Dani Carvajal, fundașul dreapta al echipei Real Madrid, a suferit o accidentare gravă în timpul meciului cu Villarreal, încheiat cu scorul de 2-0 pentru madrileni, în etapa a 9-a din La Liga.
Jucătorul are o ruptură de ligament încrucișat anterior la nivelul genunchiului drept, una dintre cele mai serioase accidentări întâlnite în fotbal.
Medicii au declarat că recuperarea poate dura, în medie, aproximativ 8 luni, iar în cazul lui Carvajal, care a trecut de 30 de ani, poate dura și mai mult recuperarea, deoarece pot apărea complicații.
Carlo Ancelotti a vorbit despre accidentarea lui Carvajal și a subliniat rolul fundamental al jucătorului în cadrul echipei.
”Este un jucător foarte, foarte important pentru noi, fundamental din punct de vedere al experienței, seriozității și profesionalismului său. Toți suntem triști și îngrijorați la fel ca și Dani. O să așteptăm”, a spus tehnicianul.
De asemenea, Ancelotti a fost întrebat dacă intenționează să transfere un nou fundaș dreapta în fereastra de mercato din iarnă, având în vedere absența lui Carvajal.
”Nu este ziua în care să vorbim despre posibile transferuri. Avem mare încredere în Lucas, iar dacă îl pierdem și pe el, vom căuta pe cineva din lot care să facă treaba asta”, a explicat tehnicianul italian.