Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 și s-a remarcat pentru că juca fără mănuși, a murit la vârsta de 87 de ani, marți, la Rio de Janeiro, a anunțat fostul său club Botafogo.
„Cu imensă tristețe anunțăm moartea lui Hailton Corrêa de Arruda, idolul nostru de neuitat Manga (...), unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului mondial”, a postat clubul din Rio pe rețeaua de socializare X.
Botafogo a anunțat că acesta a decedat în spital, fără a preciza cauza morții, însă presa braziliană a reamintit că acesta se lupta de mai mulți ani cu cancerul de prostată.
Confederația braziliană de fotbal (CBF) a anunțat că va fi păstrat un minut de reculegere în onoarea sa în timpul următoarea etapă din primele două divizii ale țării.
„Pe lângă paradele sale fine, el a atras atenția pe teren pentru că nu folosea mănuși”, a precizat CBF într-un comunicat, publicând o fotografie cu el arătându-și mândru degetele răsucite de impactul mingilor.
Născut în 1937 la Recife, în nord-estul statului Pernambuco, cel poreclit Manga și-a început cariera la Sport, unul dintre cele mai mari cluburi din regiune.
La Botafogo a devenit însă o legendă, rămânând până astăzi al patrulea jucător care a jucat cele mai multe meciuri pentru club, cu 442 de apariții între 1959 și 1968.
A câștigat de patru ori campionatul statului Rio (1961, 1962, 1967, 1968) și, în perioada petrecută la club, i-a văzut pe Garrincha, Didi, Gerson și Jairzinho venind și plecând, toți aceștia, spre deosebire de el, ajungând campioni mondiali cu Seleçao.
Cu echipa națională, Manga a jucat doar la Cupa Mondială din 1966 din Anglia. Brazilia, dublă campioană la acea vreme, a fost eliminată în primul tur, înainte de a ridica trofeul pentru a treia oară patru ani mai târziu, în Mexic.
După perioada petrecută la Botafogo, portarul brazilian a strălucit și la Nacional de Montevidéo, cu care a câștigat Copa Libertadores și Cupa Intercontinentală în 1971.
De două ori campion al Braziliei cu Internacional de Porto Alegre (1975 și 1976), Manga și-a încheiat cariera la vârsta de 45 de ani în Ecuador, la Barcelona de Guayaquil.