Formația AC Milan, cu Ciprian Tătărușanu rezervă, a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Juventus, în penultima etapă a campionatului Italiei.
Golul a fost marcat de Giroud, în minutul 40.
Milan ocupă locul patru în clasament, cu 67 de puncte, cu șase mai multe decât următoarea clasată, Atalanta, astfel că și-a asigurat participarea în grupele Ligii Campionilor.
În grupele LC vor mai juca Napoli (campioana Italiei), Lazio (locul 2) și Inter (locul 3) în a acest moment. Ordinea echipelor de pe 2, 3 și 4 se poate schimba, însă fără consecințe asupra participării în LC.
Tot din Serie A, o veste tristă a venit pentru fanii lui Napoli. Antrenorul echipei Napoli, Luciano Spalletti, a cerut un "an sabatic", a declarat, duminică seară, patronul campioanei Italiei, Aurelio De Laurentiis, într-o emisiune televizată, confirmând plecarea foarte probabilă a antrenorului.
"Spalletti este un om liber. Când cineva vine la tine și îți spune: am făcut tot ce am putut, un ciclu din viața mea s-a încheiat, am un contract cu tine, dar aș prefera să am un an sabatic... Ce faci? Ești împotrivă?", a precizat producătorul de film, întrebat despre posibila plecare a antrenorului său în cadrul emisiunii 'Che tempo che fa'.
"El a oferit tot, îi mulțumesc, iar acum este bine ca el să continue să facă ceea ce vrea să facă", a adăugat Aurelio De Laurentiis, părând să aprobe plecarea.
Luciano Spalletti, care la 64 de ani a devenit cel mai în vârstă antrenor care a câștigat un Scudetto, nu a confirmat niciodată oficial dorința sa de a pleca, asigurând că oficialii clubului va face o declarație la finalul sezonului.