Fotbal Extern· 1 min citire

AC Milan a obținut prima victorie în campionat sub comanda antrenorului Sergio Conceicao

Sergio Conceicao. Foto: Profimedia

Sergio Conceicao. Foto: Profimedia

Scris de Darius Stănescu Publicat: 15 ian. 2025, 13:29

AC Milan a obținut prima sa victorie în campionatul de fotbal al Italiei sub comanda noului său antrenor, Sergio Conceicao, impunându-se la limită, cu scorul de 2-1, pe terenul formației Como, marți seara, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 19-a din Serie A.

Nou promovata Como, pregătită de fostul internațional spaniol Cesc Fabregas, a deschis scorul în repriza secundă (60), prin proaspătul său recrut Assane Diao, adus în această iarnă de la Betis Sevilla, însă Milan a întors rezultatul prin doi jucători marginalizați de predecesorul lui Coceicao, Paulo Fonseca. Francezul Theo Hernandez a restabilit egalitatea în minutul 71, înainte ca portughezul Rafael Leao să ofere victoria echipei sale, cinci minute mai târziu.

AC Milan, care a cucerit recent Supercupa Italiei, primul său trofeu din 'era' Sergio Conceicao, a urcat un loc în liga italiană după victoria de marți și se află acum pe poziția a șaptea, cu 31 de puncte și un meci mai puțin disputat, la mare distanță însă de liderul SSC Napoli (47 puncte).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News