Echipa AC Milan a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Atalanta Bergamo, într-o partidă din etapa a 25-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputată duminică.
Gazdele, cu portarul român Ciprian Tătărușanu pe banca de rezerve, au deschis scorul în minutul 25, în urma unui autogol al lui Musso, goalkeeper-ul oaspeților, iar apoi și-au majorat avantajul în finalul reprizei secunde, prin Junior Messias (86).
În urma acestui succes, AC Milan a egalat-o la puncte (47) pe rivala Inter Milano, ocupanta locului secund în clasament, învinsă duminică la Bologna (0-1). Lider este SSC Napoli, cu 65 de puncte.
Rezultate:
Sâmbătă
Empoli - Napoli 0-2
Au marcat: Ismajli (17 - autogol), Osimhen (28).
Lecce - Sassuolo 0-1
A marcat: Thorstvedt (65).
Duminică:
Bologna - Inter Milano 1-0
A marcat: Orsolini (76).
Salternitana - Monza 3-0
Au marcat: Lassana Coulibaly (51), Kastanos (65), Candreva (71).
Udinese - Spezia 2-2
Au marcat: Beto (22), Roberto Pereyra (55), respectiv Nzola (6, 72).
AC Milan - Atalanta 2-0
Au marcat: Musso (25 - autogol), Messias (86).
Luni se dispută partidele Hellas Verona - Fiorentina și Lazio Roma - Sampdoria Genova, în timp ce marți sunt programate meciurile Cremonese - AS Roma și Juventus Torino - Torino FC.
Clasament:
1. SSC Napoli 65 puncte
2. Inter Milano 47 p
3. AC Milan 47 p
4. AS Roma 44 p
5. Lazio Roma 42 p