Fotbal Extern· 2 min citire

Noi informații despre accidentarea lui Dennis Man: "Încă nu e sigur că nu va mai juca în acest sezon!"

Sursa foto: Credit- Jonathan Moscrop / Sportimage, Profimedia Images/ Dennis Man

Sursa foto: Credit- Jonathan Moscrop / Sportimage, Profimedia Images/ Dennis Man

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 apr. 2021, 21:30

Internaționalul român al celor de la Parma, Dennis Man, se afla pe un tren ascendent înainte de accidentarea din meciul cu Crotone!

Fostul jucător al FCSB-ului a avut parte de un ghinion teribil în ultima etapă din Serie A. Atacantul în vârstă de 22 de ani a fost nevoit să părăsească terenul accidentat după doar 20 de minute, iar verdictul medicilor a fost unul destul de dur. Italienii au anunțat că Dennis Man a suferit o leziune musculară de gradul 1 la coapsa stângă și ar putea sta departe de teren până la finalul acestui sezon.

Victor Becali, un apropiat de-al lui Dennis Man, a mărturisit că a luat imediat legătura cu fotbalistul, iar acesta i-a transmis că nu se știe deocamdată cât timp va absenta. Fostul agent de jucători a dezvăluit că în următoarea perioadă se va cunoaște exact perioada de indisponibilitate a internaționalul român.

Victor Becali

"Am vorbit cu Dennis Man. Nu se știe deocamdată cât de mult va lipsi și cât de gravă e accidentarea. Vom vedea cât va sta. Încă nu e sigur că nu va mai juca în acest sezon. În perioada următoare, în funcție de cum se va simți, se va cunoaște cu exactitate până când va absenta”, a declarat Victor Becali, potrivit ProSport.

11.000.000 de euro este cota de transfer a lui Dennis Man, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 14 meciuri, două goluri și o pasă decisivă reprezintă bilanțul fostului fotbalist al celor de la FCSB din momentul transferului în Italia.

Cu doar cinci etape înainte de final, Parma ocupă locul 19 în Serie A, cu 20 de puncte acumulate, la o distanță de 11 puncte față de ultima poziție care asigură salvarea de la retrogradare.

Citește și Gigi Becali are de pierdut dacă Parma retrogradează! Clauzele din spatele transferului lui Dennis Man

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News