Adi Mutu i-a stabilit prețul lui Dennis Man: „15 milioane de euro e o sumă mică”

Adrian Mutu
Dennis Man a devenit principala prioritate a Fiorentinei, grupare care vrea să-i obțină semnătura internaționalului român încă din iarnă.
„Nu cred că Parma îi dă drumul pe 15 milioane de euro”, spune Mutu
Adi Mutu, golgheterul all-time al echipei naționale a României la egalitate cu legendarul Gică Hagi, a jucat în cariera sa de fotbalist profesionist pentru cluburi de renume din Italia, precum Inter, Parma, Juventus sau Fiorentina.
„Cred că (n.r. – Dennis Man) este un jucător de Fiorentina. Deja e un jucător care s-a adaptat foarte bine la ceea ce înseamnă Italia și Serie A în momentul ăsta.
Dacă a ieșit în Italia, probabil ceva contacte sunt, iar eu cred că Man poate să facă față fără probleme. Poate chiar are nevoie de o echipă mai puternică decât Parma în momentul ăsta pentru a-și exprima talentul pe care-l are.
Câteodată nu poți să-ți exprimi talentul într-o echipă care pierde aproape tot timpul. Deci trebuie să mai aibă pe lângă el și alți jucători, că nu poți să duci singur.
Sunt foarte rar jucătorii și aici vorbim de jucători extraordinari precum Leo Messi sau Cristiano Ronaldo sau alții care puteau de unii singuri, dar nici ăia nu erau chiar singuri că dacă stai și te gândești ce jucători imenși au avut pe lângă ei, îți dai seama că de fapt e un cumul de jucători valoroși… și tu practic profiți de acest lucru și-ți pui amprenta pe jocul unei echipe.
Iar Man cred că are nevoie de jucători mai valoroși pe lângă el ca să-l ajute cumva să-și exprime talentul și mai bine.
15 milioane e o sumă mică. Eu l-aș vedea pe Man undeva la 30 – 40 de milioane (n.r. – de euro). Nici eu nu cred că-i dă drumul Parma pe 15 milioane. Eu dacă aș fi în locul lui Giovanni (n.r. – Becali, impresarul lui Dennis Man) aș încheia un ‘deal’ undeva la 40 de milioane.
Un jucător care în ultimii ani a fost golgheter și nu numai, dar și pe primul loc la assist-uri, așa că despre ce vorbim? E un jucător care valorează mult mai mult.
Adică nu poți să-l vinzi pe Man de la Parma la Fiorentina cu 15 milioane când pe mine m-a vândut de la Parma la Chelsea cu 23 de milioane acum 25 de ani. E o sumă care nu cred că e adevărată în momentul ăsta.
Da, poate să joace titular, de ce nu. Fără doar și poate. L-am văzut pe Man în multe meciuri în Serie A, deja se vede că e mult mai matur față de ce era anul trecut, mult mai sigur pe el și poate să joace fără niciun fel de problemă”, a spus el, potrivit fanatik.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























