Alejandro Garnacho (20 de ani) are viitorul incert la Manchester United, după ce Ruben Amorim (39 de ani) a preluat banca tehnică.
Argentinianul nu își găsește locul în sistemul portughezului, 3-4-3. În plus, la un meci a fost lăsat în afara lotului, iar Amorim a spus public că nu a arătat suficient la antrenamente și în meciuri.
Alejandro Garnacho i-a spus "DA" lui Napoli
Echipa care îl dorește foarte mult pe Garnacho este Napoli, după ce Khvicha Kvaratskhelia a plecat la PSG pentru 70 de milioane de euro. Italienii i-au făcut recent o ofertă cu un contract pe 5 ani și un salariu anual de trei milioane.
Potrivit presei britanice, Garnacho e încântat de ideea de a juca sub comanda lui Antonio Conte, unde un fost jucător de la Manchester United, Scott McTominay, strălucește. Sud-americanul a acceptat ideea de a merge în Serie A.
Extrema stângă vrea un milion de euro în plus la salariu, iar acum rămâne de văzut dacă Napoli va fi de acord cu această cerere. Evident, este nevoie și de un acord din partea lui Manchester United, care a refuzat o primă ofertă, în valoare de 50 de milioane de euro.