O alertă cu bombă care viza stadionul Beaujoire a avut loc duminică, în timpul meciului din etapa a 14-a a Ligue 1 dintre Nantes și Rennes, relatează Ouest-France.
Ancheta este condusă de parchetul din Paris
Potrivit cotidianului, centrul de operațiuni al Nantes Métropole a primit un apel telefonic îngrijorător la începutul celei de-a doua reprize a meciului: un bărbat care pretindea că face parte din Hamas spunea că a amplasat o bombă în stadion.
Investigațiile poliției au localizat domiciliul de unde a fost efectuat apelul, în arondismentul 20 din Paris.
"Un bărbat în vârstă de 72 de ani și fiul său au fost ridicați și duși în arestul poliției", informează Ouest-France.
Ancheta este acum condusă de parchetul din Paris. În ceea ce privește meciul, acesta a fost lăsat să își urmeze cursul. FC Nantes a învins Rennes cu 1-0.