După doi ani petrecuți la FCSB și o despărțire neașteptată, Alexandru Băluță a rupt tăcerea și a vorbit pentru prima dată despre transferul său la Los Angeles FC, echipa din Major League Soccer unde va evolua alături de vedete precum Hugo Lloris și Son.
Fotbalistul de 31 de ani și-a exprimat entuziasmul pentru noua etapă din carieră și a dezvăluit că adaptarea merge bine, că antrenorul i-a comunicat clar ce așteptări are, iar calitatea echipei a impresionat-l.
„După mult timp sunt aici, în sfârșit. A fost o mare plăcere să semnez cu acest club. Am fost atât de fericit când am auzit despre transfer, încât nu am așteptat mult să spun da. A fost foarte rapid și pur și simplu voiam să fiu aici.
Totul este bine aici, încerc să mă adaptez cât pot de bine. Antrenorul mi-a spus ce vrea de la mine. Am văzut multe meciuri ale echipei mele și am văzut multă calitate”, a spus, printre altele, Alexandru Băluță.
Românul a fost prezent deja la meciul Los Angeles FC – Real Salt Lake (4-1) și a început antrenamentele sub comanda noii sale echipe, fiind aproape sigur că va fi convocat la următorul joc. În MLS, Băluță va purta tricoul cu numărul 22, același pe care l-a avut și la Universitatea Craiova între 2015 și 2017, diferit de numărul 25 pe care îl purta la FCSB.