Universitatea Craiova a ratat dramatic calificarea în play-off-ul competiției de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă cu scorul de 3-2 (0-1) de AEK Atena, joi seara, pe AEK Arena din Atena, în ultima etapă.
„Nu știu dacă s-a mai întâmplat vreodată așa ceva”, recunoaște fotbalistul
Craiovenii au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Ștefan Baiaram (30) și Alexandru Cicâldău (59), dar au încasat un gol de la Domagoj Vida (66) și încă două, înscrise de Derek Kutesa (90+8), Luka Jovic (90+15 - penalty), după ce antrenorul Filipe Coelho a introdus încă doi fundași centrali, mutare care nu a avut efectul scontat de a asigura măcar punctul calificării.
„Nici mie nu-mi vine să cred. Nu prea îmi găsesc cuvintele, sunt încă foarte nervos, nu vreau să spun prostii. Din păcate nu am reușit să mergem mai departe, deși cred eu că meritam.
Am făcut o campanie europeană bună, sunt mândru de această echipă. Noi ce să gestionăm? Am condus meciul, la 2-0 ne așteptam să vină peste noi, din păcate, asta a fost. A fost o seară neagră, o seară în care am muncit degeaba.
Nu sunt genul care să vorbesc despre arbitraj sau să caut scuze. Dar nu știu dacă e posibil așa ceva, cu golul lor în minutul 98, când trebuia să se termine meciul... apoi să mai prelungească încă patru minute. Nu știu dacă s-a mai întâmplat vreodată așa ceva.
În seara asta trebuie să ne liniștim cum putem, să doarmă fiecare cum poate, iar mâine să o luăm de la capăt.
Îmi e greu să cred, azi am dat totul și să pierzi calificarea de o asemenea manieră. Am avut și ghinion au fost 6-7 echipe cu 7 puncte, iar noi am terminat penultima.
Nu am ce să mai spun. Când ai 2-0 în deplasare cu o echipă ca AEK Atena nu mai ai scuze. Noi toată campania, indiferent pe cine am avut în față, ne-am luptat și cred că am arătat bine”, a afirmat Alexandru Cicâldău.