Naționala de fotbal a României joacă, săptămâna aceasta, două partide în preliminariile Campionatului European 2024, organizat în Germania.
„Nu este ușor, dar nu este imposibil”, este părerea lui Mihai Stoichiță despre meciul cu Belarus
„Tricolorii” întâlnesc joi, 12 octombrie, Belarus, în deplasare, la Budapesta, pe Stadionul Szusza Ferenc. Trei zile mai târziu primesc replica Andorrei, pe Arena Națională din București.
Ambele meciuri încep la ora 21:45 și se joacă fără spectatori, dar la meciul cu Andorra va fi permis accesul gratuit copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani.
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a făcut un soi de analiză a meciurilor, referindu-se mai ales la partida cu Belarus.
„Este un moment pe care nu îl ai de multe ori în viață și de care trebuie să profiți, cum și alții au profitat de momentele favorabile.
M-am uitat la Belarus la ultimul meci al lor pe care l-au avut în deplasarea din Israel. Trebuie să fii extrem de circumspect și concentrat la acest meci. Nu este ușor, dar nu este imposibil”, a spus oficialul FRF.
„Dacă nu ne calificăm, suntem proști rău de tot”, a precizat Mihai Stoichiță
Stoichiță consideră că actuala conjunctură este una favorabilă pentru naționala pregătită de Edward Iordănescu.
„Nu ne sunt superiori, după părerea mea. În funcție de cum tratăm această partidă, să îi depășim. Orice rezultat în afară de o victorie e un eșec. Este extrem de important ca băieții la ora meciului să fie sută la sută conștienți la ce trebuie să facă.
Eu nu știu când o să mai întâlnim o astfel de conjunctură, de situație, atât de favorabilă. Suntem cinstiți, am avut noroc la tragerea la sorți am prins o grupă abordabilă pentru naționala României”, a mai spus el, potrivit Fanatik.
În contextul declanșării războiului Fâșia Gaza, UEFA a decis ca meciul dintre Israel, programat pe și Elveția să fie amânat, cel mai probabil pentru luna noiembrie.
„Acesta este adevărul. Suntem într-o poziție avantajoasă. A apărut și nenorocirea de război, oamenii sunt încărcați în Israel, doar la fotbal nu se mai gândesc. E un context în care dacă nu ne calificăm, scuză-mă, suntem proști rău de tot”, a transmis directorul tehnic al FRF.