Tehnicianul Carlo Ancelotti urmează să aibă o întâlnire cu președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, pentru a discuta despre situația antrenorului italian la cârma madrilenilor.
Antrenorul italian este pe picior de plecare după ce a pierdut sâmbătă finala Cupei Spaniei și a fost eliminat din Liga Campionilor cu câteva zile mai devreme.
Viitorul italianului „depinde de această întâlnire”, explică Marca.
Xabi Alonso, antrenorul lui Bayer Leverkusen și marele favorit la succesiunea sa, „așteaptă vești”. Dar este doar o chestiune de ore până când situația va fi clarificată, susține Marca.
Potrivit informațiilor apărute în mai multe media spaniole și pe RMC Sport, Ancelotti va încheia sezonul pe banca lui Real Madrid, dar nu este așteptat să conducă echipa la Cupa Mondială a Cluburilor.
Numele său este, de asemenea, vehiculat pentru a prelua conducerea naționalei Braziliei.