Fotbalistul echipei Universitatea Cluj, Andrei Artean, a declarat, joi seara, după egalul, scor 0-0, din deplasare cu FC Ararat-Armenia, din prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League, că formația sa putea face mult mai mult în acest meci.
'E OK, 0-0 e un rezultat bun, dar cred că puteam face mult mai mult azi. Prima repriză cât de cât am controlat-o, dar cea de-a doua am jucat foarte slab. Așa că sunt de părere și eu că am făcut un meci foarte slab. Când joci în Europa toate echipele sunt la alt nivel. Dacă s-au calificat aici, e clar că au calitate și valoare', a afirmat mijlocașul.
'Le mulțumesc suporterilor în numele echipei, au fost extraordinari că au venit până aici ca să ne susțină. E de apreciat ce au făcut. E clar că s-a creat o emulație prin calificarea asta în cupele europene. Nu ascund faptul că ne-am propus să nu luăm gol în acest meci. Ne doream să plecăm fără gol primit de aici. Așa că acum așteptăm meciul retur de la Sibiu', a adăugat Andrei Artean.
Universitatea Cluj și FC Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe FFA Academy Stadium din Erevan, în prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal.
Manșa secundă va avea loc pe 31 iulie, pe Stadionul Municipal din Sibiu (20:00).
Dacă va trece de Ararat-Armenia, Universitatea Cluj va primi replica învingătoarei dintre echipa kazahă FK Aktobe (la care evoluează portarul Andrei Vlad și fundașul Bogdan Vătăjelu) și formația cehă Sparta Praga (2-1 în prima manșă).