Reprezentativa Angliei a învins, sâmbătă, la Miami, selecționata Franței, scor 6-4 (4-0), și a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de fotbal.
Meciul a fost demn de cele două mari națiuni fotbalistice europene
În prima repriză, naționala Franței, cu schimbări față de meciurile precedente, a fost „groggy” în fața jucătorilor lui Tuchel, care i-a lăsat pe bancă pe Bellingham și Kane.
Declan Rice a deschis scorul rapid, în minutul 3, iar apoi Konsa a mărit avantajul în minutul 18. În minutul 37, Rashford și Saka s-au distrat cu apărarea franceză și ultimul a marcat pentru 3-0. Tot Saka a dus scorul la 4-0, după ce a marcat în minutul 45+1.
Însă după pauză, situația s-a schimbat, iar Franța a reușit să marcheze de trei ori, prin Mbappe de două ori și Barcola.
Mbappe a ajuns la 10 goluri la actuala ediție a CM și la 22 în istoria participărilor sale.
Tuchel l-a introdus în teren pe Bellingham, iar jocul englezilor s-a mai schimbat, iar în minutul 87, englezii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată de Saka.
Dembele a readus speranțele francezilor pentru două minute, după ce a marcat în minutul 90+6, dar Bellingham a stabilit scorul final, în minutul 90+6.
După un meci spectaculos, Anglia s-a impus, scor 6-4, și a obținut medaliile de bronz.