Fotbal Extern· 1 min citire

Antrenamentul echipei Serbiei, întrerupt după incidente între fani și poliție

Serbia

Serbia

Scris de Ion Gabriel Publicat: 14 iun. 2024, 20:21

Primul antrenament al Serbiei pe teritoriul german, desfășurat, la Augsburg, a fost perturbat de incidente între fanii sârbi și poliție.

Intervenția forțelor de ordine a stârnit furia publicului

Cu doar trei zile înainte de un meci cu risc ridicat împotriva Angliei, ședința de antrenament, care a fost deschisă publicului, a fost întreruptă după ce un fan a încercat să intre pe teren.

Intervenția forțelor de ordine a stârnit furia publicului, iar mai multe dispozitive pirotehnice au fost aruncate în direcția poliției, prezentă și ea la fața locului. Calmul a fost apoi restabilit, iar antrenamentul a fost reluat.

Peste 1.000 de polițiști vor fi la datorie duminică seară pentru meciul cu Anglia, de la Gelsenkirchen.

Acest meci va fi singurul din turneu supus restricțiilor privind consumul de alcool.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News