Paulo Fonseca, antrenorul lui AC Milan, a oferit prima reacție după ce italienii au făcut spectacol pe Bernabeu, în fața lui Real Madrid, în etapa 4 din Liga Campionilor. AC Milan s-a impus fără drept de apel, scor 3-1, iar Fonseca a avut o reacție surprinzătoare la finalul partidei.
„Cred că am câștigat pentru că jucătorii au dat dovadă de curaj, nu ne-a fost frică de nimic. Am ținut mult de minge, am făcut lucruri extraordinare în prima repriză. Am suferit după pauză, dar am reușit împreună și am meritat pe deplin această victorie. Nu doar pentru că am marcat de trei ori, ci pentru că am prestat un fotbal de calitate.
Nu sunt de acord când se spune faptul că fotbalul italian este defensiv. Putem fi echipa care are inițiativa. Am demonstrat că nu doar apărarea este punctul forte al echipelor italiene”, a declarat Fonseca, potrivit football-italia.net.
Întrebat dacă se aștepta la o asemenea evoluție, la doar câteva zile după o prestație dezamăgitoare pe terenul lui Monza în Serie A, Fonseca a replicat: „Trebuie să privim contextul. Lumea din exterior nu înțelege cât de greu e să joci în Serie A.
Sincer, e mai dificil să joci în Serie A decât în Liga Campionilor din considerente tactice. Pentru noi a fost mai ușor în această seară, chiar dacă am jucat împotriva lui Real Madrid, cea mai bună echipă din lume”, a adăugat tehnicianul portughez.