Fotbal Extern· 2 min citire

Antrenorul lui FC Șerif a spus care a fost cheia meciului cu Farul: „Am fi putut da un gol în plus”

Roberto Bordin

Roberto Bordin

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 iul. 2023, 09:54

Echipa FC Șerif s-a calificat în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, după ce a învins Farul cu 3-1 la general.

„Am fi putut da un gol în plus”, spune antrenorul lui FC Șerif, Roberto Bordin

După 1-0 în tur pentru formația manageriată de Gheorghe Hagi, campioana Republicii Moldova s-a impus pe teren propriu cu 3-0, după prelungiri.

La finalul partidei, antrenorul Roberto Bordin a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor pe care-i antrenează.

„Mulțumesc tuturor jucătorilor care au intrat pe teren. Inclusiv celor care au ajutat de pe bancă. A fost un meci incredibil, au muncit foarte, foarte mult. Plus staff-ul meu, incredibil.

A fost un meci obositor, a risipit forțele noastre, dar s-a terminat cu bine. Ne bucurăm de această victorie mare.

Am modificat din mers, am încercat diverse module, a ieșit foarte bine până la urmă, chiar dacă în reprizele suplimentare. Dar a fost o victorie supermeritată. Poate am fi putut crea un gol în plus, da.

Suporterii noștri au fost minunați, în fiecare moment al partidei, ne-au ajutat enorm. Am făcut diferența la mijloc, am încercat să ne apărăm bine, apoi să înscriem primul gol.

Am avut superioritate și am condus meciul în linia lor mediană, am fost agresivi tot timpul partidei”, a spus el la conferința de presă de după meci.

El s-a referit și la Hagi. „A fost un mare jucător, foarte mare fotbalist, am jucat și eu în Italia când era el. Ca antrenor, a creat o academie importantă, apoi o echipă foarte bună, creații frumoase, de la un manager bun”, a mai susținut Bordin.

Șerif va juca în al doilea preliminar cu echipa israeliană Maccabi Haifa, care a trecut de Hamrun Spartans (Malta) cu 6-1 la general: 4-0 în deplasare și 2-1 pe teren propriu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News