Marius Șumudică (49 de ani) ar putea părăsi campionatul Turciei, iar următoarea destinație a tehnicianului român se pare că este campionatul din Emiratele Arabe Unite.
Antrenorul lui Gaziantep este dorit insistent de Al Jazira și Al Wahda, echipă pe care Laurențiu Reghecampf a pregătit-o timp de un an.
Șumudică s-a întâlnit deja cu oficialii celor de la Al Wahda și se află în negocieri avansate.
"Conform surselor Al-Jazeera, conducerea se află în negocieri avansate cu tehnicianul român Sumudică, pentru a antrena echipa în următorul sezon", informează Sport Jazirah.
https://twitter.com/sport_jazirah/status/1301849236062035968?s=20
Șumudică va trebui să plătească clauza de reziliere, în valoare de 175.000 de euro, dacă dorește să plece de la Gaziantep.