Carlos Simeone, tatăl lui Diego Simeone, a murit vineri. Acesta a decedat la Buenos Aires, în Argentina, după cum a fost anunțat pe site-ul oficial al echipei Atletico Madrid.
Antrenorul Diego Simeone nu a fost prezent la antrenamentul oficial al echipei, deoarece a zburat imediat în Argentina pentru a fi cu familia sa.
Vestea tragică, care a venit ca un șoc, i-a determinat pe cei din conducerea lui Atletico Madrid să arboreze steagul roș-alb în fața stadionului Wanda Metropolitano, ca un omagiu pentru tatăl lui Diego Simeone.
„Președintele nostru, CEO-ul, Consiliul de Administrație și toți angajații clubului doresc să transmită sincere condoleanțe. Ne alăturăm durerii familiei. Odihnească-se în pace”, au fost cuvintele postate pe contul oficial al echipei.
Pentru Atletico Madrid, va urma disputa din campionat cu Alaves, iar apoi deplasarea la Manchester City, în prima manșă a sferturilor Ligii Campionilor.