Fotbal Extern· 2 min citire

Avertisment din interiorul clubului Universitatea Craiova, înaintea returului de la Trnava: „Va fi foarte greu”

Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

Scris de Ion Gabriel Publicat: 13 aug. 2025, 17:45

Universitatea Craiova se pregătește de returul cu Spartak Trnava din turul 3 preliminar al Conference League.

„În fotbal e posibil orice”, spune fostul fotbalist

După succesul categoric din tur, 3-0, Universitatea Craiova pleacă mare favorită la calificarea în play-off-ul Conference League.

Totuși, Pavel Badea, președintele grupării, îndeamnă la precauție.

„Suntem încrezători după rezultatele astea din ultimul timp. Există o afluență mare de public la ultimele meciuri, în primul rând datorită rezultatelor și jocului prestat. E o campanie de transferuri bună, se pare că scouterii noștri au fost inspsirați. Au adus jucători care s-au adaptat repede.

E benefic pentru club și pentru fotbalul românesc, pentru că din punct de vedere al reprezentării europene e important să mergem cât mai sus. Nu numai noi, ci și CFR și FCSB.

În fotbal e posibil orice. Echipa noastră a avut o supriză în prima etapă. În minutul 81 au condus 3-0 și apoi a fost 3-3 după 96 de minute la meciul cu UTA.

E foarte important să abordeze cu maximă seriozitate acest meci și să se califice. Pe lângă faptul că e benefic pentru fotbalul românesc e important și pentru club și oraș o reprezentare mai departe în cupele europene.

În ultimii ani nu am reușit să mergem prea sus din punct de vedere al reprezentării europene. Și anul acesta va fi foarte greu. Dacă vom trece acest tur vom avea un adversar extrem de dificil, cu un buget mult, mult mai mare decât al nostru.

De aceea e frumos fotbalul, pentru că îți dă șansă. Șansa la începutul meciului este de partea ambelor echipe, cel mai bun să câștige. Sperăm să fim noi ăia”, a declarat Pavel Badea la Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News