Fotbal Extern· 3 min citire

Barnabas Varga va fi operat după ce a suferit o fractură facială în partida cu Scoția

Barnabas Varga

Barnabas Varga

Scris de Ion Gabriel Publicat: 24 iun. 2024, 16:10

Atacantul ungur Barnabas Varga, evacuat duminică seara pe targă, în minutul 68 al partidei Scoția - Ungaria (0-1) de la EURO 2024, a suferit o fractură facială.

Barnabas Varga nu mai este în pericol

Ca urmare, jucătorul va fi supus unei operații, după o cădere violentă în careul scoțian care a dus la întreruperea meciului mai multe minute.

La o lovitură liberă care a aparținut Ungariei, mingea a fost trimisă înalt în careu, iar atacantul de 29 de ani care s-a înălțat pentru lovitura de cap a aterizat pe ceafă după ce s-a lovit de portarul Scoției, el fiind imediat plasat într-o poziție laterală de siguranță de către colegii săi și părând incapabil să se mai miște.

După mai mult timp, el a fost scos de pe teren de către echipa medicală pe targă, în aplauzele suporterilor ambelor naționale.

„Situația a fost confuză. Ceea ce mi-au spus jucătorii a fost că la acel moment Barni părea să nu fie conștient. Toată lumea era așadar foarte îngrijorată de starea lui și, de asemenea, de faptul că medicii au intervenit după secunde bune de ezitare, asta putem spune”, a declarat selecționerul Ungariei, Marco Rossi în noaptea de duminică spre luni. „În prezent, el nu mai este în pericol, probabil va intra în operație având o fractură în zona pometelui. Dacă vom ieși din grupe, el sigur nu va mai face parte din lot”, a adăugat selecționerul.

Potrivit informațiilor de la postul german Magenta TV, Varga era conștient și vorbea în momentul transportului său la spitalul din Stuttgart.

„A fost teribil. A fost un moment groaznic să-l văd pe Barnabas în acea stare. Din fericire, el este stabilizat, va fi operat, îi dorim recuperare rapidă”, a spus și coechipierul său, Roland Sallai, la o conferință de presă, faza de pe gazon amintind de stopul cardiac suferit pe teren de danezul Christian Eriksen la EURO 2020.

Selecționata Ungariei mai speră la calificarea în optimile de finală, după ce a învins dramatic Scoția cu 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stuttgart Arena, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

Unicul gol a fost marcat de Kevin Csoboth (90+10), pe contraatac.

Scoția părăsește turneul, ocupând ultimul loc în grupă, în timp ce Ungaria, care are trei puncte și golaveraj negativ (2-5) va trebui să aștepte celelalte rezultate pentru a afla dacă se află printre cele patru formații norocoase de pe locul al treilea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News