Basarab Panduru, fostul internațional român și actual analist TV, a vorbit recent despre naționala care l-a impresionat cel mai mult până acum la CM 2022.
Mai exact, Panduru a lăudat jocul prestat de Spania, reprezentativa pregătită de Luis Enrique. Iată ce a spus Panduru despre forța ibericilor.
„Este fotbal mai mult de calculator decât omenesc!”
„Spania e periculoasă rău de tot, totul parcă este pus cu mâna, fiecare știe ce trebuie să facă. Este fotbal mai mult de calculator decât omenesc. Parcă nimic nu e omenesc în naționala Spaniei!
Pare o echipă periculoasă rau de tot, rău. Vezi ocazii și vezi că ajung la poartă repede, o să mai vorbim de ei.
Luis Enrique a făcut azi prima schimbare corectă, îl bagă pe Morata, dar cele două, Koke și Nico Williams, nu le-am înțeles. E clar că a vrut să dea un semnal. N-am înțeles nici schimbarea lui Jordi Alba cu Balde", a declarat Basarab Panduru, pentru Orange Sport.