Fotbal Extern· 2 min citire

Bayer Leverkusen a câștigat Supercupa Germaniei în fața VfB Stuttgart la loviturile de departajare

Bayer Leverkusen

Bayer Leverkusen

Scris de Darius Stănescu Publicat: 18 aug. 2024, 11:05

Echipa germană Bayer Leverkusen a câștigat sâmbătă seara, la lovituri de departajare, Supercupa Germaniei, după ce a învins, pe teren propriu, scor 6-5, vicecampioana VfB Stuttgart. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2.

 

 

Campioana și deținătoarea Cupei, Bayer Leverkusen, a întânit în Supercupa Germaniei formația care a ocupat locul secund în Bundesliga, VfB Stuttgart.

 

Meciul s-a disputat la Leverkusen, pe BayArena, iar gazdele au deschis scorul prin Victor Boniface, în minutul 11. Reacția vicecampioanei a fost rapidă, Enzo Millot egalând în minutul 15. Șvabii au controlat meciul în continuare, iar elevii lui Xabi Alonso au primit o nouă lovitură în minutul 37, atunci când Martin Terrier a fost eliminat pentru o intrare dură la Demirovic. Stuttgart, care își trecuse în cont dou bare în prima repriză, a trecut la conducere în minutul 63, atunci când a marcat Deniz Undav. Numai că Bayer Leverkusen nu și-a dezmințit renumele și a egalat în minutul 88, prin Patrick Schick.

 

Până la finalul timpului regulamentar nu s-a mai marcat și s-a trecut direct la loviturile de departajare. Enzo Millot a marcat pentru Stuttgart, Schick a egalat la 3, iar Ermedin Demirovic a făcut 4-3 pentru oaspeți. Grimaldo a egalat la 4, Frans Kratzig a ratat în contul lui Stuttgart, Aleix Garcia – fostul jucător al lui Dinamo a transformat pentru 5-4, în timp ce Denis Undav a egalat la 5. Edmond Tapsoba a înscris, Katompa Mvumpa a ratat și Bayer Leverkusen a câștigat cu 6-5, intrând în posesia Supercupei Germaniei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News