Fotbal Extern· 2 min citire

Bayern Munchen a câștigat titlul cu numărul 35 de campioană a Germaniei

Bayern Munchen

Bayern Munchen

Scris de Ion Gabriel Publicat: 20 apr. 2026, 17:30

Bayern Munchen a cucerit al 35-lea său titlu de campioană a Germaniei la fotbal, și al 13-lea în ultimele 14 sezoane, după ce a învins-o pe VfB Stuttgart, pe Allianz Arena, în etapa a 30.

Nou record de eficacitate în Bundesliga

Bavarezii au obținut primul lor trofeu dintr-o triplă pe care o pot realiza în acest sezon, fiind calificați în semifinalele Ligii Campionilor (contra francezilor de la Paris Saint-Germain) și ale Cupei Germaniei (contra lui Bayer Leverkusen).

Cu 79 de puncte, Bayern nu mai poate fi ajunsă de următoarea clasată, Borussia Dortmund, care are 64 de puncte, cu patru etape până la finalul sezonului.

Șvabii au deschis scorul la Munchen, prin Chris Fuhrich (21), dar Bayern a punctat de trei ori în decurs de șapte minute, prin Raphael Guerreiro (31), Nicolas Jackson (33) și Alphonso Davies (37). În repriza secundă, Harry Kane (52) a marcat al 32-lea său gol în acest sezon în Bundesliga (51 în toate competițiile), iar spaniolul Chema Andres a închis tabela (88).

Cu 109 goluri marcate în 30 de partide de campionat, echipa antrenată de Vincent Kompany a stabilit deja un nou record de eficacitate în Bundesliga, vechea performanță datând din ediția 1971/72, când Bayern-ul lui Gerd Muller marca 101 goluri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News